“Avem un singur obiectiv: progresul Societăṭii de Radiodifuziune” (III)

Publicat: 6 Noiembrie 2015
avem-un-singur-obiectiv-progresul-societaii-de-radiodifuziune-iii
trimite pe mail
Dimitrie Gusti, preṣedintele Consiliului de Administraṭie 1929-1931

valoarea ṣi rostul radiofoniei • un nou program: „Universitatea Radio”

„Publicăm mai jos un fragment din interesanta conferinţă a d-lui prof. universitar Dimitrie Gusti, preşedintele Societăţii de Radiofuziune, ţinută la inaugurarea Universităţii Radio.

Radiofonia a stârnit la început, cu drept cuvânt, un entuziasm cum chiar în epoca tehnică, aşa cum s-a numit timpul nostru, nu i-a fost dat unei alte invenţii să înregistreze. Posibilitatea de a arunca o punte acustică într-un timp minimal şi a uni astfel imensitatea spaţiilor, despărţite între ele, a luat proporţia unui romantism cosmic al nevăzutului, undele electrice străbătând eterul cu o repeziciune de 300.000 km pe secundă. […]

Aşadar, care este valoarea şi rostul radiofoniei în societatea românească şi care-i sunt mijloacele ei de realizare proprie, – iată întrebări, care revin continuu în discuţia publică, trebuie să recunoaştem, câteodată în mod nespus de obositor şi de simplist. Unul dintre cele mai răspândite locuri comune este mai ales întrebarea dacă radiofonia are a distra, bunăoară ca cinematograful ori varieteul, ori a instrui, bunăoară ca şcoala. Experienţa

radiofonică de pretutindeni ne arată că nu există şi nu poate fi o antinomie, o excludere reciprocă, între distractiv şi instructiv. Scopul propriu zis radiofonic nefiind exclusiv numai în a distra, ci, totodată şi înainte de toate, a stimula. Şi anume a stimula prin distracţie. […]

Programul radiofonic nu trebuie să fie deci o afacere de bunăvoinţă, ci o chestie de comprehensiune, de posibilitate de înţelegere. Pe lângă programele care se adresează către toţi, trebuie să existe deci programe speciale, corespunzătoare diferitelor grupări şi cercuri sociale; mai ales într-o societate ca aceea românească unde gradul de similitudine culturală şi socială este aşa de deosebit de la grup la grup.

*

[…] Radiofonia are ambiţia a aduce un element nou, a da o contribuţie originală şi a preconiza o metodă specifică pentru crearea şi răspândirea aşa zisei culturi a poporului. Intenţionat spun: cultură a poporului şi nu, cum se spune de obicei, cultură populară. Cultura poporului nu este cultura pentru popor, nu este aşa zisa cultură generală. Cultura generală este fantoma unei culturi răspândite în mod egal în fiecare membru al poporului, este repeţirea în masă a unei aceleiaşi uniforme spirituale. Căci ceea ce se numeşte cultură nu este ceva încremenit, o substanţă, ci un proces, o devenire permanentă, niciodată o stare definitivă. Dacă aşa este, şi aşa este, apoi cultura poporului nu poate fi dedusă dintr-o cultură generală pentru toate timpurile şi toate locurile, ci din trebuinţele poporului.

Conferenţiari la “Universitatea Radio”, Radiofonia 1937

Conferenţiari la “Universitatea Radio”, Radiofonia 1937

În acest scop, astăzi, Societatea Română de Radiofuziune începe înfăptuirea unui nou program, al unuia dintre programele pe care le crede necesare. Ceea ce s-a spus până acum a fost prefaţa justificării acestei inovaţii. În fiecare zi, între orele 7–8 seara, se vor emite două-trei comunicări de câte 20–30 minute. Aceste comunicări ori conferinţe se vor ţine după un plan de mai înainte şi bine stabilit. Şi anume, fiecare zi, de la orele 7–8 seara, va fi consacrată unui domeniu special al culturii. Iată care vor fi aceste materii:

Ora de la 7–8 de luni va fi consacrată ştiinţei în general; marţi, literaturii, limbilor şi folclorului; miercuri, ştiinţei sociale, lato sensu(adică chestiunilor economice, agrare, financiare, sociale, juridice) şi politicii externe; joi, muzicii şi folclorului muzical şi artei; vineri, filosofiei şi vieţii religioase; sâmbătă, istoriei, geografiei şi turismului, iar duminica, educaţiei, sănătăţii şi culturii poporului. În cadrul fiecăruia din aceste domenii ale culturii, comunicările se vor face, pe cât posibil, în serii, în cicluri de probleme şi în conferinţe izolate.

S-ar putea obiecta (şi mai ales în domeniul radiofonic ce nu se poate obiecta!) că aceste comunicări ar fi lovite de la început de atributul monotoniei obositoare. S-ar uita, în acest caz, că domeniul cultural al fiecărei zile va fi atât de vast, încât oricând s-ar putea alege subiectele cele mai variate şi mai atrăgătoare. Mai ales când actualitatea culturală a fiecărei materii ar introduce şi puternicul element emotiv, caracteristic actualităţii în genere. De aceea conferinţele vor fi de preferinţă din câmpul actualităţii şi, pe cât posibil, din al actualităţii româneşti. […]

“Ora copiilor”, 1935

“Ora copiilor”, 1935

Prin această activitate radiofonia românească devine, între 7–8, o universitate specială pe care cred că am putea-o numi Universitatea Radio. Titlul poate părea pompos (de altfel, titlul nu are nici o importanţă). Importat este de reţinut că între orele 7–8 Societatea de Radiofuziune va atinge toate disciplinele universitare şi, pe lângă aceasta şi câmpuri de cultură care nu se predau la Universitate, prin expuneri lipsite de erudiţie şi de pedantism, însă bine informate şi pe înţelesul tuturor. Programul acesta va contribui la formarea sentimentului de comunitate, de conştiinţă a valorilor şi solidarităţii naţionale, ilustrând definiţia naţiunii după Renan, ca un plebiscit de toate zilele.

Ştiu că cele mai bune intenţii se lovesc de multe ori de posibilităţi. Posibilităţile de realizare a celor mai bune programe sunt în funcţie de bugetul radiofonic disponibil, care este încă foarte modest, aproape de 100 de ori mai mic decât acel de care dispun unii vecini. Înfăptuirea unui program radiofonic atârnă apoi de realitatea spirituală a ţării, adică de conferenţiari şi ascultători. În cadrul acestor condiţionări, Societatea Română de Radiofuziune, conştientă de marea responsabilitate ce-i incumbă, se va strădui să realizeze un maximum pentru a servi, potrivit menirii ei, Ţara.”

[„Menirea radiofoniei româneṣti Conferinṭă a D-lui Gusti”, în ziarul Dimineaţa, 9 martie 1930, p.6; revista Radiofonia, 9 martie 1930, p.3; Victor Crăciun, Manuscrise ṣi voci. Scriitori români la radio, Buc, 1977, p.64]

RADOR

 


Alte articole din aceeasi categorie:

PORTRET: Dionisie Şincan – un om dedicat Radioului

“Avem un singur obiectiv: progresul Societăṭii de Radiodifuziune” (V)

“Avem un singur obiectiv: progresul Societăṭii de Radiodifuziune” (IV)

portret-dionisie-sincan--un-om-dedicat-radioului
avem-un-singur-obiectiv-progresul-societaii-de-radiodifuziune-v
avem-un-singur-obiectiv-progresul-societaii-de-radiodifuziune-iv

Adaugă un comentariu




Încarcă alta imagine

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza