Brâncuşi: o perspectivă britanică

Publicat: 18 Februarie 2016
brancusi-o-perspectiva-britanica
trimite pe mail


 
În urmă cu 140 de ani, pe 19 februarie 1876, se năştea, la Hobiţa, cel pe care celebra Peggy Guggenheim îl descria ca fiind „jumătate zeu, jumătate ţăran” – marele Constantin Brâncuși. Cu prilejul acestei aniversări importante din calendarul artei moderne, Institutul Cultural Român din Londra organizează, la sediu, un eveniment chiar în ziua nașterii sale, care își propune să pună în valoare mai ales conexiunile britanice ale marelui sculptor.
 
Seara se va deschide cu proiecția documentarului BBC “Tony Cragg on Constantin Brancusi” (1992, r. Christopher Swayne), în prezenţa cineastului Bruno Wollheim, realizatorul filmului, şi va continua cu o discuţie despre receptarea lui Brâncuşi în Marea Britanie în compania câtorva dintre cei mai cunoscuți exegeți britanici ai acestuia: Sanda Miller, Eric Shanes şi Jonathan Vernon.
 
Sanda Miller este cercetător la Southampton Solent University şi profesor invitat al Institutului Marangoni, secţia Design vestimentar. Timișoreancă de origine, și-a început cariera la începutul anilor 1980 cu un studiu despre Constantin Brâncuşi şi complexul sculptural de la Târgu Jiu, continuând apoi să publice numeroase cărţi de autor, ediții îngrijite, cataloage și articole de specialitate dedicate artei moderne. Cartea sa „Constantin Brancusi: A Survey of His Work” (Clarendon Press, 1995) este, probabil, cel mai complet studiu dedicat vieţii şi operei marelui sculptor roman în spațiul anglo-saxon, conţinând mai multe piese documentare inedite.
 
Eric Shanes este pictor, istoric și critic de artă, cu un interes special în exegeza sculpturii moderne. Cartea sa dedicată lui Constantin Brâncuși, publicată în seria “Modern Masters”, s-a vândut în peste 20.000 de exemplare, fiind caracterizată drept “o carte minunată, atât din punct de vedere intelectual, cât şi vizual”. Eric Shanes este considerat o autoritate în opera lui Turner, fiind autorul unui număr impresionant de lucrări despre opera acestuia, dar și vicepreşedinte al Societăţii Turner și editor, între anii 1980 și 1991, al revistei “Turner Studies”, tipărită de Tate Gallery. Printre cărțile sale exegeză, se mai numără şi studii dedicate lui Dali, Warhol şi impresioniştilor din Londra.
 
Jonathan Vernon este, începând din 2014, editor al “Burlington Magazine”, unde a publicat numeroase recenzii la studii dedicate lui Constantin Brâncuşi, dar şi altor mari artiști moderni. Articolele sale au apărut în “New Statesman”, “Gagosian Quarterly” și publicațiile specializate ale muzeelor Tate și Courtauld Gallery. Între proiectele sale editoriale cele mai recente figurează realizarea catalogului expoziţiei “Generation Painting c. 1955–1965”, care se va deschide curând la Cambridge, dar şi un studiu ce urmează să fie publicat în colecția “Henry Moore: Sculptural Process and Public Identity” a muzeului Tate Britain. În prezent, Jonathan Vernon finalizează o amplă cercetare dedicată marelui Brâncuși.
 
Bruno Wollheim, fiul filosofului britanic Richard Wollheim, este un cunoscut producător și regizor de filme documentare, care conduce în present compania Coluga Pictures. Printre producţiile sale cele mai apreciate, atât de critici, cât și de public,  se numără seria de documentare “Artists’ Journeys”, realizată pentru BBC, în care importanți artişti contemporani discută influența pe care diferiți maeștri din trecut au exercitat-o asupra lor. Parte a acestei serii, “Tony Cragg on Constantin Brancusi” prezintă călătoria în România a renumitului sculptor britanic, în căutarea surselor geniului brâncușian.
 
Pentru mai multe detalii despre acest proiect și programul ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.ukși https://www.facebook.com/ICRLondon/

Alte articole din aceeasi categorie:

Radu Boroianu: ”E o provocare extraordinară pentru noi și felicit inițiativa care a făcut ca, în 19 februarie, să avem o Zi Națională ”Constantin Brâncuși”

Omagiu lui Constantin Brâncuși, la Varșovia

Ziua Brancusi va fi sarbatorita pe 19 februarie la reprezentantele ICR din strainatate

radu-boroianu-e-o-provocare-extraordinara-pentru-noi-si-felicit-initiativa-care-a-facut-ca-in-19-februarie-sa-avem-o-zi-nationala-constantin-brancusi
omagiu-lui-constantin-brancusi-la-varsovia
ziua-brancusi-va-fi-sarbatorita-pe-19-februarie-la-reprezentantele-icr-din-strainatate

Adaugă un comentariu




Încarcă alta imagine

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza