Casa Regală şi Radio România, un parteneriat istoric şi simbolic

Publicat: 13 August 2016
casa-regala-si-radio-romania-un-parteneriat-istoric-si-simbolic
trimite pe mail

Casa Regală şi Radio România au fost aproape, în cei 88 de ani de istorie comună.

Povestea numită Radio România a început cu binecuvântarea Casei Regale. Astfel, la 22 decembrie 1926, se constituia Societatea de Difuziune Radiotelefonică, sub conducerea marelui inginer profesor Dragomir Hurmuzescu, părintele radiofoniei din România.

Decretul regal de aplicare a „Legii Radiofoniei”, adoptat la 15 decembrie 1925, a fost transmis ulterior şi Oficiului Internaţional de Radiofonie de la Geneva.

Pe 4 iulie 1926 apărea Decretul Regal de ratificare a „Jurnalului Consiliului de Miniştri“ nr. 2630 pentru aprobarea statutelor şi a prospectului de emisiuni ale Societăţii de Difuziune Radio Telefonică.

Câteva luni mai târziu, la 28 octombrie 1926, era emis Decretul regal nr. 245 prin care se aproba statutul şi prospectul de emisiune a Societăţii de Difuziune Radio Telefonică din România.

În octombrie 1926, Regele Ferdinand I a contribuit esenţial la înfiinţarea radioului public din ţara noastră, prin exprimarea, la Castelul Peleş, a acordului scris pentru înfiinţarea Societăţii de Difuziune Radio Telefonică din România, la doar şase ani distanţă de primele posturi care au emis din Marea Britanie şi din Franţa. Primul semnal în eter al radioului avea să fie lansat la 1 noiembrie 1928.

Vom evoca, în continuare, câteva momente esenţiale ale drumului parcurs împreună.

Revista Radio Universul, 1939, Arhiva scrisă a SRR

Revista Radio Universul, 1939, Arhiva scrisă a SRR

Regele Carol II i N. Iorga, revista Radiofonia,1932, Arhiva scrisă a SRR

Pe 18 iulie 1938 a încetat să bată inima Reginei Maria – regina cea mai iubită a românilor. Radiodifuziunea Română a fost ecoul durerii şi emoţiei ce a cuprins întreaga ţară. În semn de doliu, programul radioului a fost modificat pe toată perioada premergătoare funeraliilor. „…radiofonia a amuţit. Viaţa ţării pare că se desfăşoară mai încet, mai reţinut, în şoaptă, ca să nu tulbure liniştea Reginei adormite. Luni seara, programul de radio a fost anulat pentru toată săptămâna. Începând de marţi seara, programul s-a rezumat la ştirile radiojurnalului şi la câteva ore de muzică gravă. Iar marţi seara un radio reportaj emoţionant a fost retransmis de la Sinaia, din sala Palatului, unde se odihnea Regina, străjuită de florile roşii pe care le-a iubit.” Ceremoniile din ziua înmormântării, 24 iulie, au fost un eveniment mediatic, radio reporteri din toată Europa, fiind prezenţi la Bucureşti. „Microfonul românesc va împărtăşi ascultătorilor drumul spre lăcaşul de veci al Marii Regine. Potrivit programului, microfonul a urmărit desfăşurarea ceremoniilor din Bucureşti, în dimineaţa de dumunică, 24 iulie, cât şi ceremonia înhumării, la Curtea de Argeş, în după-amiaza aceleiaşi zile”. În revistele de radio, Radio Adevărul şi Radio Universul, acestui eveniment i s-au dedicat pagini întregi de comentarii. Miercuri, 23 august 1944, Vasile Ionescu, director general al Radioului, împreună cu ing. Alexandru Lohan, înregistrează pe disc la Palatul regal, Proclamaţia către ţară a Regelui Mihai I, difuzată pe post în aceeaşi seară la ora 22.25. Crainicul de serviciu care a anunțat că regele se va adresa națiunii a fost Mihai Zirra, viitorul mare regizor al Teatrului radiofonic, care a rostit de mai multe ori de la microfon: „Peste puţin timp vom da un comunicat important pentru ţară.”
Revista Radiofonia, 1932, Arhiva scrisă a SRR

Revista Radiofonia, 1932, Arhiva scrisă a SRR

„Când s-a transmis acest discurs al Regelui – spune istoricul Ion Scurtu – a fost o explozie de entuziasm. În primul rând, a fost reacţia Armatei. Regele era comandantul Armatei, conform Constituţiei. Armata a trecut de partea forţelor democratice. A fost, apoi, explozia de entuziasm a populaţiei, care a ieşit în Piaţa Palatului pentru a-l aclama pe rege. Asta s-a întâmplat timp de câteva ore, trecând graniţa zilei de 23 spre 24 august, pentru că în dimineaţa zilei de 24, pe la ora 5.30, deja au început bombardamentele germane şi s-a distrus inclusiv partea din Palatul Regal unde a fost arestat mareşalul Antonescu. Regele însă plecase noaptea din Bucureşti, la Poiana Gorj.” Clădirea Radioului a fost bombardată de mai multe ori, începând din dimineața zilei de joi, 24 august 1944 și emisia s-a întrerupt. 16 lucrători ai Radioului au murit în clădirea din Str. G-ral Berthelot.

În 25 octombrie 2011, Regele Mihai a susţinut, la împlinirea vârstei de 90 de ani, un discurs istoric în Parlamentul României, primul în acest for de la abdicare. Printre altele, Regele a afirmat cu acel prilej: „Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi. Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna. Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.”

În 2011, cu prilejul celebrării celor 90 de ani ai Regelui Mihai I, a apărut, în colecţia „Biblioteca Radio” a Editurii Casa Radio, volumul „În slujba voastră în toate timpurile. Mesaje şi convorbiri radiofonice ale M.S. Regele Mihai I al României (1989-2010)”, ce cuprinde două compact-discuri conţinând mesaje ale Regelui Mihai I din ultimii 22 de ani şi o serie de interviuri inedite realizate în perioada 2008-2009, de două jurnaliste ale serviciului public de radiodifuziune: Mariana Conovici şi Denise Theodoru. Un concert susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Christian Badea, şi lansarea volumului „At your service at all times…”, dedicat Regelui Mihai I, au constituit evenimentele prin care Radio România a marcat, sâmbătă, 11 mai 2013, la Sala Radio din Capitală, Ziua Regalităţii (10 mai). Spectacolul oferit de Radio România în onoarea Casei Regale a marcat o adevărată premieră, acesta fiind primul Concert Regal găzduit de Radio România după 1947. În pauza concertului, în foaier, un al doilea moment a completat evenimentul găzduit de Radio România: lansarea albumului „At your service at all times…”, ediţia în limba engleză (carte şi două CD-uri), în traducerea lui Alistair Blyth. Această ediţie în limba engleză este continuarea firească a eforturilor de restituire către marele public a tezaurului de documente sonore din arhiva Radio.
Carol ṣi N. Iorga, revista Radiofonia,1932, Arhiva scrisă a SRR

Carol ṣi N. Iorga, revista Radiofonia,1932, Arhiva scrisă a SRR

Preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu sublinia, în intervenţia sa prilejuită de lansarea acestui album: „Societatea Română de Radiodifuziune s-a născut la 1 noiembrie 1928, iar actul de naştere a fost semnat de Majestatea Sa Regele Ferdinand. Radio România şi-a început drumul său cu binecuvântarea Casei Regale. Radioul Public românesc este parte integrantă a societăţii civile de 85 de ani. Radio România a fost alături de Casa Regală, de Regele Mihai I al României în tot acest timp. La Radio România s-a transmis Proclamaţia către ţară din 23 august 1944. Şi tot la Radio România au fost nenumărate momente în care Casa Regală şi Majestatea Sa Regele Mihai au fost o prezenţă frecventă pe undele şi în publicaţiile pe care radioul le edita. Acest volum este mai mult decât un document istoric, este un gest de respect şi onoare pentru Majestatea Sa, pe care Radioul Public l-a făcut din tot sufletul”.

„Radio România şi Casa Regală au fost alături, în cei 85 de ani, în multe momente. Unul dintre ele este concertul şi lansarea din această seară. Dar va urma foarte curând un alt moment: transmiterea, din partea Majestăţii Sale Regele Mihai, a decoraţiei ‘Nihil Sine Deo’ pentru Radio România şi un dineu la Palatul Elisabeta”, a spus şi principele Radu.

12 mai 2013, Înalta decoraţie NIHIL SINE DEO a fost acordată Societăţii Române de Radiodifuziune reprezentată de Ovidiu Miculescu – Preşedinte Director General, în cadrul unei ceremonii oficiale, la Palatul Elisabeta, în prezenţa membrilor Casei Regale a României. Decoraţia regală „NIHIL SINE DEO” instituită în 2009 prin ordinul Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi limitată la un număr de 200 membri, se acordă pentru performanţele de nivel înalt care îmbogăţesc prezentul românesc din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar. Anterior, la 28 mai 2010, Maria Ţoghină, preşedintele director general al SRR din acea perioadă, a primit Medalia Regelui Mihai I pentru Loialitate, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta. De asemenea, medalia a fost oferită şi ca urmare a modului constant prin care SRR oferă publicului român informaţii clare şi corecte despre Familia Regală a României.
Staţia Băneasa, cu un emiţător de 12 kW; vizita lui Mihai, Voievod de Alba Iulia, Radiofonia 1932

Staţia Băneasa, cu un emiţător de 12 kW; vizita lui Mihai, Voievod de Alba Iulia, Radiofonia 1932

În perioada 30 septembrie – 5 octombrie 2013, Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova – Voicing The Future, organizat de Radio România, în parteneriat cu URTI, s-a aflat sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României şi sub patronajul Ministerului Culturii. În perioada 1 – 6 iunie 2015 a avut loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova – Voicing The Future, organizat de Radio România, la Grand Hotel Continental din Bucureşti, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României.

Şi la această ediţie, festivitatea de decernare a premiilor a avut loc la Palatul Elisabeta, subliniind încă o dată puternica legătură istorică şi simbolică dintre Casa Regală şi Radio România.

Vineri, 8 mai 2015, Sala Radio a găzduit două evenimente dedicate sărbătorii de 10 Mai.

În cursul dimineții, Alteța Sa Regală Principele Radu a luat parte, în Foaierul Central al Sălii Radio, la evenimentul de lansare a albumului „10 Mai. Casa Regală a României în cronici radiofonice (1930-1944)” apărut la Editura Casa Radio, în colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I”.

Albumul (carte și CD inclus) reprezintă o culegere de documente din colecţiile Societăţii Române de Radiodifuziune, reunite şi îngrijite de Serviciul Patrimoniu Cultural şi Arhive Radio România.

Cu această ocazie, au luat cuvântul Alteța Sa Regală, Principele Radu , domnul Ovidiu Miculescu, Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, doamna Oltea Şerban-Pârâu, Directorul Centrului Cultural Media Radio România, Prof. Univ. Dr. Ionel Cândea, Directorul Muzeului Brăilei „Carol I”, domnul Adrian-Silvan Ionescu, Directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, precum și doamna Denise Theodoru, coordonator al proiectului editorial.

În cuvântul adresat audienței, Principele Radu a afirmat:

Revista Radiofonia, 1932, Arhiva scrisă a SRR

Revista Radiofonia, 1932, Arhiva scrisă a SRR

„Majestatea Sa Regele este nespus de bucuros că domniile voastre aţi decis şi împlinit într-un mod atât de frumos un proiect care, în ciuda aparenţelor, nu este unul doar cultural, ci și cu însemnătate istorică, statală, politică și diplomatică. Şi astăzi Familia Regală găseşte că radioul este un instrument fermecat, aşa cum o credea şi acum aproape nouă decenii”.

Cu același prilej, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, domnul Ovidiu Miculescu a anunţat că în grila de toamnă a postului Radio România Actualităţi ar putea fi inclusă o nouă emisiune dedicată Casei Regale, care va exploata bogata zestre a fonotecii Radioului public. În cursul serii, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte, în Studioul de concerte „Mihail Jora”, la Concertul Regal dedicat zilei de 10 Mai organizat și oferit de Societatea Română de Radiodifuziune. Concertul a fost susținut de Orchestra Națională Radio, aflată sub bagheta maestrului Radu Popa, avându-l ca solist, la pian, pe Horia Mihail.

La 1 iulie 2015, la Palatul Elisabeta a avut loc, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, o seară dedicată Conferinţei Internaţionale Media 2020 – Bringing Media to the Future, organizată la Bucureşti de Radio România şi de Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific. Cu acest prilej a fost încheiat un protocol de colaborare între Casa Majestăţii Sale Regelui Mihai şi Societatea Română de Radiodifuziune ce prevede recunoaşterea reciprocă a legitimităţii, utilităţii şi notorietăţii, precum şi cooperarea între cele două instituţii. În perioada 31 mai – 4 iunie 2016, s-a desfăşurat cea de-a a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova. Festivalul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României. Şi în acest an, festivitatea de decernare a premiilor a avut loc la Palatul Elisabeta, subliniind încă o dată puternica legătură istorică şi simbolică dintre Casa Regală şi Radio România.

regina AnaRadio România este alături de Casa Regală şi în aceste zile de profundă tristeţe, când au loc funeraliile Reginei Ana. Majestatea Sa Regina Ana a României, soţia Regelui Mihai I al României, a încetat din viață lunea trecută, la vârsta de 92 de ani. Înmormântarea are loc sâmbătă, 13 august, la Curtea de Argeș, în Noua Catedrala Arhiepiscopală și Regală. Cu inteligenṭă, discreṭie şi devotament, principesa Ana de Bourbon-Parma a trăit alături de suveranul exilat al României 68 de ani. Dragostea pe care i-a dăruit-o a făcut-o să se simtă aproape de poporul de care regele Mihai era atât de ataşat. „Aş vrea să fac mai mult pentru România, dar nu numai din datorie, ci şi dintr-un sentiment de identitate, prin ceea ce sunt eu ca om, ca destin”, spunea regina Ana cu ani în urmă. Acum a plecat în lumea umbrelor, dar mulṭi români şi-o vor aminti, cu siguranṭă, ca pe regina lor.

Autor: Luminiţa Roman

Sursa: RADOR


Alte articole din aceeasi categorie:

Regina Ana a fost înmormântată în noua catedrală de la Curtea de Argeș

Istoricul Georgeta Filitti despre Regina Ana

Funeralii Regina Ana: 13 august - zi de doliu național pe teritoriul României

regina-ana-a-fost-inmormantata-in-noua-catedrala-de-la-curtea-de-arges
istoricul-georgeta-filitti-despre-regina-ana
funeralii-regina-ana-13-august---zi-de-doliu-national-pe-teritoriul-romaniei

Adaugă un comentariu




Încarcă alta imagine

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza