Cronicarului moldovean Ion Neculce

Publicat: 30 Septembrie 2015
cronicarului-moldovean-ion-neculce---5-oct
trimite pe mail

25 februarie 1745 este considerată îndeobşte ca data morţii cronicarului moldovean Ion Neculce. În realitate la această dată biv-vel vornicul lăsa printr-un document celor trei fii ai săi.: Gavril, Ilie şi Alexandru dispoziţii cu privire la datoriile pe care le avea, precum şi cheltuielile ce urmează să se facă pentru astrucarea, comândul, grija şi sărindarele pentru sufletul său. Cronicarul a murit în lunile următoare la o dată necunoscută, oricum până la 12 ianuarie 1746 când fiul său Ilie se referă într-un act la resturi de avere, rămase în seama capului familiei, până la stingerea acestuia din viaţă.

Într-un document din 10 iulie 1732, care cuprinde multe elemente autobiografice, Ion Neculce mărturiseşte că la acea dată avea 60 de ani. Se născuse aşadar în anul 1672, fiind fiul lui Neculce vistiernicul şi al Catrinei Cantacuzino poreclită Muta din cauza unui defect de vorbire. Aceasta adusese însă o zestre foarte mare, care cuprindea pe lângă alte bunuri şi părţi de moşii, nu mai puţin de 21 de sate întregi, între care şi Prigorenii care vor fi vatra cronicarului. Tatăl murind la puţin timp după naşterea sa, mama s-a recăsătorit în 1679 cu Enache Grămăticul, cu care a avut două fete: Maria şi Sanda. Aceasta a doua soră vitregă a lui Ion Neculce, Sanda măritată în Ţara Românească, avea să fie bunica lui Ienăchiţă Văcărescu. O fiică a sa Ecaterina măritată cu marele spătar Ştefan Văcărescu, a fost mama poetului şi lingvistului care a lăsat splendidul testament cultural urmaşilor săi Văcăreşti.

Şi tatăl vitreg murind în timpul invaziei polone din  1686, Neculce şi familia sa s-au refugiat în Ţara Românească la rudele lor Cantacuzinii. Au stat aici 4 ani, cu toate că nu au fost bine primiţi. Înţelegem aceasta din maniera în care cronicarul va vorbi de neamul cantacuzinesc, în tot cuprinsul cronicii sale.

Revenit în Moldova în 1690, Neculce începe drumul în ierarhia dregătoriilor în 1693, când este postelnic mic sub Constantin Duca cel Tânăr. În 1700 va ajunge mare agă, în 1705 mare spătar, în 1711 Dimitrie Cantemir îl face mare hatman, iar în 1731 Grigore II Ghica îl numeşte mare vornic al Ţării de Sus.

În vara anului 1701 Ion Neculce s-a căsătorit cu Maria fata hatmanului Lupul Bogdan, primind ca zestre: 3 sate întregi şi părţi din alte patru, în afară de vii, ţigani, stupi şi vite.

Ce-a mai dramatică perioadă din viaţa lui Ion Neculce este legată de a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir şi de exilul acestuia. Om de încredere al ănvăţatului domnitor, „mai de credinţă şi mai ales în toate trebile domniei” după cum el însuşi mărturiseşte, Neculce şi-a urmat după Stănileşti stăpânul în Rusia, împreună cu alţi 23 de boieri. Cu greu va obţine cronicarul dezlegarea de a se întoarce acasă, unde proprietăţile îi fuseseră uzurpate de vornicul Lupul Costache.

Revenit în 1720, în timpul domnitorului Mihai Racoviţă, Neculce reuşeşte să reintre în posesia averii în urma unui proces dramatic ţinut în faţa lui Vodă şi a Divanului boieresc. Într-un document redactat de Neculce este relatată derularea procesului care s-a încheiat cu dreptate. Domnitorul Mihai Racoviţă a dat uricele de proprietate în mâinile mitropolitului chir Ghedeon, cerându-i să procedeze, el şi sfatul domnesc, după cum le va porunci cugetul: „Şi nici unul n-au putut să zică ceva împotriva hatmanului Ion ... Ce singur părintele  mitropolitul, de bună voea lui au dat uricele în mânule hatmanului Ion ca să-şi ţie moşiile, precum au ţinut-o moşii şi strămoşii lui, aşea şi el şi ficiorii ficiorilor lui ...”.

Spre sfârşitul vieţii nemaifăcând parte din Divan, Neculce va mai îndeplini unele funcţii în timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat (1741-1743). Va fi judecător la Iaşi, ispravnic în ţinutul Cârligăturii şi consilier în problema evoluţiei impozitelor din Moldova. Se pare că Neculce era foarte priceput în ale banilor, fapt demonstrat nu numai de această ultimă funcţie ci şi de câteva documente personale. Astfel la 17 februarie 1734 Neculce îi întocmeşte Ilenii, unica fiică, o foarte bogată foaie de zestre, la căsătoria ei cu marele pitar Costin Darie. Minuţiozitatea lui Neculce este şocantă: pe lângă înşirarea tuturor moşiilor, viilor, ţiganilor, vitelor de prăsilă, cailor, stupilor, sunt trecute bijuteriile, îmbrăcămintea şi mobilierul fiind pomenită până şi valoarea unui pieptene !

La fel pe 20 ianuarie 1738 Neculce notează pe 4 pagini cheltuielile pentru înmormântarea soţiei sale Maria, răposată cu o zi înainte. De altfel şi documentul din 25 februarie 1745, de care am vorbit la început, este redactat la fel de amănunţit.

Respectul pentru amănunt, organizarea vieţii şi memoria predogioasă au dat însă culturii române un scriitor de primă mărime; „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Debija–Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” şi „O samă de cuvinte” fiind comori nepreţuite, fără de care simţirea neamului nostru ar fi nespus mai săracă. După cum ne arată însuşi Neculce:

„Deci, fraţilor cetitorilor, cu cât vă viţi îndemna a ceti pre acest letopiseţu mai mult, cu atâta veţi şti a vă feri de primejdii şi veţi fi mai învăţaţi a daré răspunsuri la sfaturi, ori de taină, ori de oştire, ori de voroave, la domni şi la noroade de cinste”.

Înţeleptul dregător şi cronicar s-a stins din viaţă cum spuneam, după 25 februarie 1745, la vârsta de 73 de ani. A fost îngropat, alături de soţia sa, la Prigoreni, unde în 1934 i-au fost găsite osemintele.

Un material de Răzvan Dolea.


Alte articole din aceeasi categorie:

Scriitorul suedez Olof von Dalin

Preacuviosul Părinte Ioan Cassianul

Scriitorul german Berthold Auerbach

scriitorul-suedez-olof-von-dalin-
preacuviosul-parinte-ioan-cassianul-
scriitorul-german-berthold-auerbach-

Adaugă un comentariu




Încarcă alta imagine

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza