Gaudeamus - Cum ne întoarcem la carte, 2

Publicat: 8 Septembrie 2016
gaudeamus---cum-ne-intoarcem-la-carte-2
trimite pe mail

 

Cînd avem periculos de mulți analfabeți și semianalfabeți în România, am ajuns în situația în care viitorul nostru ca popor depinde de reușita sau de nereușita unei temeinice campanii de alfabetizare. Pentru asta, însă, trebuie să acceptăm mai întîi că am ajuns într-o situație de o precaritate care a adus România în aceeași situație ca la începutul secolului 20 cînd ne aflam pe primele locuri în Europa la capitolul analfabetism. Trebuie făcută așadar de urgență o statistică limpede a analfabetismului și a semianalfabetismului de la noi din țară, fiindcă altfel de pomană vorbim.

 M-aș fi așteptat ca Ministerele Educației și Culturii să facă ceva în privința asta și ca președinția României să facă din alfabetizare o cauză de urgență în Strategia națională despre care se vorbește în ultima vreme. La fel, cred că măcar o parte din multele ONG-uri de la noi s-ar cuveni să fi luat în serios această problemă, și nu în utlimul rînd am tot sperat că uniunile de creatori vor înțelege că analfabetismul e și o problemă a lor. Asta ca să nu mai spun că Parlamentul României, așa cum e el, ar fi trebuit să ia în dezbatere, în camerele reunite, această problemă strategică a țării.

Cînd eram profesor, în anii optzeci, la o școală gimnazială  dintr-un sat din județul Dîmbovița și îmi întrebam elevii ce vor să devină, majoritatea băieților îmi spuneau că visul lor e să ajungă milițieni, ca să poată bate și ei pe cine vor pe la ei prin sat.  Fetele se visau educatoare, controloare la ITB sau, mai pragmatice, îmi spuneau că vor mai întîi să intre la liceu, în București. Băieților care nu dădeau pe la școală le spuneam că milițienii trebuie să știe și ei să citească și să scrie. Iar celor care voiau să ajungă șoferi le explicam că pentru asta ar fi trebuit să facă față unui examen.

Cît or fi rîs retrospectiv de mine elevii mei cărora le ziceam că dacă nu știu să scrie și să citească nu pot căpăta carnet de șofer, atunci cînd s-a descoperit o filieră a analfabeților care și-a făcut rost de carnet. Fetele în schimb, mai oropsite, căci aveau grijă și de frații lor mai mici și munceau și la cîmp, învățau ca să scape de soarta de slugi ale familiei.

Numai cele care „se măritau” de la 12 ani îmi dădeau cu tifla – terminaseră cu școala, erau la casa lor! N-o să uit cît oi trăi privirile lor de cîine bătut după ce au descoperit ce înseamnă să fie la casa lor și îmi spuneau că ar veni la școală, dar nu mai pot.

Așa-numitele cazuri sociale din timpul comunismului, care nu erau puține, s-au înmulțit exponențial din 1990 încoace. Și mai puțin povestea cu cornul și laptele, care a e, oricum, mai mult decît nimic nu se poate spune că statul, care ar trebui să asigure dreptul constituțional al copiilor la educație, s-a omorît cu firea văzînd că numărul analfabeților și al semianalfabeților devine primejdios de mare.

După părerea mea. am trecut de ceasul al 12-lea în această privință. Căci dacă mai luăm în calcul și milioanele de români care au plecat din țară, mulți lăsîndu-și copii în voia sorții, vom de veni o țară cu o mulțime primejdioasă de oameni inutili care supraviețuiesc cum pot, fiindcă habar n-au pe ce lume trăiesc.

Cristian Teodorescu


Alte articole din aceeasi categorie:

Gaudeamus - Cum ne întoarcem la carte, 1

Manifestarea de la Cașin- prilej de trezie

Gaudeamus - Ambasadorii

gaudeamus---cum-ne-intoarcem-la-carte-1
manifestarea-de-la-casin--prilej-de-trezie
gaudeamus---ambasadorii

Adaugă un comentariu




Încarcă alta imagine

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza