Gaudeamus - La îmblînzirea mitocanului

Publicat: 26 August 2015
gaudeamus---la-imblinzirea-mitocanului
trimite pe mail

 

Printre cele cîteva locuri și împrejurări din Capitală unde n-ai de-a face cu bucureșteanul agresiv și nici cu mitocanul pentru care regulile conviețuirii publice depind de starea lui de spirit sînt și tîrgurile de carte.

La Gaudeamus, aceste binecuvîntate absențe se simt încă de la parcarea de la intrare. N-auzi claxoanele șoferilor disperați că n-apucă loc și nici disputele de întîietate din spatele barierei de la ieșire. Ba chiar, aceiași automobiliști care-ți arată triumfători degetul mijlociu în trafic, aici îți fac semn politicoși să treci înaintea lor. La intrarea în marea ciupercă a tîrgului, chiar dacă e înghesuială, bucureșteanul agitat nu protestează că cei din fața lui de-abia se mișcă, ceea ce în treacăt fie zis nu se întîmplă nici în curtea bisericilor de Bobotează, cînd jandarmii au mai totdeauna de lucru printre credincioși.

Atmosfera de la intrarea la Gaudeamus nu diferă deloc de aceea de la tîrgurile de carte din străinătate la care am fost. Cozile de la intrare sînt acceptate și aici cu răbdare și umor, iar odată ajuns înăuntru, oricît de mare ar fi aglomerația, nu apar incidente de tip „Unde te împingi?!” deși de-abia te miști pe drumul către standuri sau la cozile pentru autografe. Acea complicitate binevoitoare care-I ajută pe cetățenii altor capitale să se suporte fără să-și ridice poalele în cap, o descoperi la tîrg, într-o lume pestriță, cu oameni de toate vîrstele și de toată mîna, care nu sînt neapărat cititori devotați cărții. Ca la orice tîrg, și aici vin curioși care nu plănuiesc să facă achiziții, ci doar să iasă din rutina zilnică.

În seninătatea stenică a tîrgului, care nici ea nu e altfel decît în Europa după care tînjim, cunoscătorii pot vedea scriitori care în restul anului nu-și vorbesc, din motive mai mult sau mai puțin literare, salutîndu-se ceremonios, într-un armistițiu care uneori se transformă într-o împăcare care părea de neconceput. Asta nu înseamnă că, după ce se despart în deplină armonie, combatanții  renunță să se bîrfească unul pe celălalt, dar o fac mai cu îngăduință și chiar acceptă că literatul de care pînă atunci nu voiau să audă are „unele merite”.

Aici, observația îi aparține doamneiAntoaneta Ralian, te simți bine printre vorbitorii limbii române, spre deosebire de alte locuri publice unde ai de-a face cu analfabetismul și semidoctismul în nemijlocită acțiune.

Cum de se întîmplă toate astea? Poate fiindcă vizitatorul obișnuit, dar și scriitorii, își lasă la intrare agresivitatea și iritările zilnice, iar asta nu ca la biserică, ci ca într-un templu laic în care e loc pentru toată lumea, dar în care nu intră chiar oricine. Nu sînt un adept al exclusivismului, mai ales cînd e vorba de cărți. Aș fi mai mulțumit dacă, la tîrgurile de carte, oricare dintre noi s-ar simți dornic să intre. Nu neapărat ca să crească numărul cititorilor din România, ci măcar ca să ne putem suporta unii pe alții, fără să ne evaluăm reciproc gradul de europenizare, cînd ajungem să ne călcăm dîmbovițean pe bătături. 

Cristian Teodorescu


Alte articole din aceeasi categorie:

Cartea, ca obiect de lux

Cu cartea în vacanță, ca în parabola semănătorului

Vedetele lansărilor de carte

cartea-ca-obiect-de-lux
cu-cartea-in-vacanta-ca-in-parabola-semanatorului
vedetele-lansarilor-de-carte

Adaugă un comentariu




Încarcă alta imagine

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza