OoPArt (p1)

Publicat: 4 Mai 2016
oopart-p1
trimite pe mail

          ...acest termen nu apare ca neologism, încă, în Dex. Este aproape necunoscut la noi, deși folosit curent și consacrat, ca înțeles, în străinătate. 

            OopArt este o semi-abreviere a expresiei Out of Place Artifacts – într-o variantă de traducere: Obiecte care n-ar fi trebuit să fie acolo (unde au fost găsite).

            Este vorba, mai precis, de artefacte, adică obiecte lucrate, nu întâmplări ale naturii; obiecte care vin din timpuri străvechi, când, conform istoriei și antropologiei clasice, omul fie nu exista, fie nu avea, nici pe departe, cunoștințele pentru realizarea acestora.

            În condițile în care vechimea și autenticitatea OoPArt sunt incontestabile, este ușor de înțeles dificultatea, dacă nu chiar imposibilitatea încadrării acestora în tiparele acceptabile ale cunoașterii. Cum să admiți, de exemplu, că, prin anii 1500, un amiral al flotei turce avea o hartă care prezenta, printre altele, coasta de est a Americii de Sud și o parte a țărmului Antarcticii, acesta din urmă acoperit de milenara calota glaciară?  Și, mai ales, cum să admiți că harta arată așa cum apare dintr-un punct aflat în spațiu, pe verticala intersecției meridianului zero cu Ecuatorul?

            A admite acestea, ar însemna că oameni din paleolitic ar fi deținut cunoștințe avansate de geometrie, topografie, cartografie incluzând proiecții sferice sau că, totuși ignoranți, ar fi desenat contururile uscatului pe care îl vedeau pe fereastra plană a unui satelit geostaționar...

 

            În limba engleză, termenul pentru contracararea faptelor și teoriilor ”imposibile” este debunking. Reprezintă, de obicei, reacția susținătorilor cunoașterii mainstream, prin care se aduc argumente în sensul normalității așa-ziselor” OoPArt în context istoric.

            Merită examinat, într-un episod separat, efortul considerabil de minimizare a teoriilor și obiectelor care se „încăpățânează” să conteste alternativele incomode comunităților majoritare, laice sau religioase. Abținerea de la comentarii, tăcerea adică, este cel mai ieftin și accesibil mijloc, mai ales acolo unde oamenii sunt mai puțin educați și mai mult preocupați de asigurarea traiului zilnic. Regretabilă, însă, pare abținerea cvasiunanimă, lipsa autosesizării în comunitățile – să le numim specializate - laice sau religioase, pe care fenomenul OoPArt le privește. Un interesant front comun, în atitudine...

Demnă, însă, de remarcat este polarizarea canalelor mediatice asociate, acolo unde subiectul este abordat,  în sensul contestării autenticității, datărilor sau interpretărilor  obiectelor „out of place”.

 

            În acest episod, vă prezentăm, mai pe larg, un exemplu clasic al genului: Sferele de la Ottosdal.

            Este vorba de sute de globuri metalice, cu dimensiuni între 0,5 și 10 centimetri, găsite, pe parcursul a zeci de ani, de minerii sud-africani. Cel puțin unul dintre aceste globuri are trei încrustații paralele (caneluri) continue, pe întreg ”ecuatorul”. Vechimea depozitul de excavație minieră este estimată la 2,8 miliarde ani - perioada precambriană.

            Am găsit disponibilă doar o fotografie a sferei în cauză, prezentată la începutul acestui articol, precum și câteva alte fotografii ale unor obiecte din aceeași sursă. Exemplare mai puțin relevante ca formă au fost examinate și în laboratoare, totul conducând la date și declarații asociate care sugerează fie imposibilitatea înțelegerii existenței obiectelor,  fie explicarea existenței acestora pe baza lucrării naturii.

 


Două dintre puținele fotografii disponibile ale „Bilelor de la Ottosdal”

 

            Excepțiile pot induce în eroare privind majoritatea. Obiectele nu sunt, în general, sferice; formele acestora se apropie, în cele mai multe cazuri, de niște ”sfere turtite”, adesea bavurate, uneori în perechi ”întrepătrunse” - ca și cum ați presa, una contra celeilalte, două bile de plastilină.

            La acest nivel al descrierii, se cuvine amintită ipoteza neîncrezătorilor în originea artificială a ”sferelor”: aceștia susțin că o pereche bine „îngemănată” ar rezulta într-o sferă cu canelură. S-ar putea replica multe, dar cum s-ar explica trei caneluri echidistante, nu doar una și lipsa oricărei urme specifice comasării ?

            Menționările acestor obiecte încep în 1937, sub titlul Wonderstone – adică ”Piatra-minune”  - în buletinul științific Geological Survey of South Africa.

            Mai aproape de prezent, obiectele reapar, semnalate mai întâi de un anumit D. Barritt, în 1979, în publicația National Inquirer, apoi sub aceeași semnătură, însă cu conținut mult mai consistent, în revista profilată pe senzațional Scope Magazine. Includerea unor declarații ale unor persoane cu o anumită credibilitate, cum ar fi curatorul muzeului din Klerksdorp, care adăpostește ”sferele”, a făcut ca subiectul să treacă de ”pragul tăcerii”, care este primul obstacol în popularizarea autenticelor OoPArt.

            Cercetători aparținând curentelor de atitudine opuse privind sferele din Ottosdal au acordat atenție obiectelor. Amintitul curator al muzeului, Roelf Marx, este citat cu declarația sa din 1982: ”Sferele sunt un mister total. Ele arată ca făcute de om, totuși la momentul istoriei Pământului, când au ajuns să se odihnească în această rocă, nu exista viață inteligentă. Ele sunt ceva ce nu am mai văzut niciodată”.


Situarea, pe teritoriul Africii de Sud, a localității Klerksdorp, în apropierea căreia se află (minele din) Ottosdal

Muzeul din Klerksdorp, unde sunt expuse câteva „sfere”

 

            Fără a intra în explicații dificile, să notăm opinia, împărtășită de câțiva oameni de știință, conform căreia globurile ar fi ”concreții de limonit”. O concreție este o masă de rocă compactă, rotunjită, formată prin cimentare locală în jurul unui nucleu. Dar limonitul este un minereu de fier, cu grad scăzut de duritate, ceea ce contravine durității extreme constatate a materialului ”carcaselor” globurilor.

            Și alte inadvertențe ale explicațiilor ”științifice” ale originii naturale au fost reliefate. Nu există, de asemena, încă, o explicație satisfăcătoare a canelurilor paralele, fără alte protuberanțe, perfect centrate  ecuatorial, deși s-a susținut că sferele s-au „concretizat” având „nucleul” situat, întâmplător, la mijlocul unui strat subțire lamelar, din masa minereului.

            Au fost secționate, în cadrul testelor, câteva astfel de globuri, descoperindu-se o structură internă ”fibroasă” radială.

 

            În apărarea originii naturale a acestor „bile” din Africa de Sud  este menționată formațiunea geologică Navajo Sandstone ( adică, Gresie Navajo) situată în America de Nord, pe teritoriul actualului stat Utah.

            Așa-numitele Moqui marbles (bilele Moqui) aflate la suprafață, în zonă, au dimensiuni și aspect comparabile cu sferele din Ottosdal. Moqui este numele tribului de indieni descoperitori ai pietrelor.

 


Marble Field (câmpul de bile) și „bile Moqui”, Navajo Sandstone, Utah, SUA

           

            Există, însă, și deosebiri notabile. Canelurile sunt rar de găsit pe pietrele globulare, au forme neregulate și reliefuri grosiere. Totuși, s-a explicat că asemănarea cu „sferele” din Africa de Sud rămâne valabilă, cel puțin în privința procesului natural de formare; iar aspectul neregulat s-ar datora materialului diferit din care s-au constituit.

 

            Revenind la Africa de Sud,oricât ar părea de necrezut,este menționat, în negarea originii artificiale a sferelor de la Klerksdorp, un fenomen psihologic numit în engleză Pareidolia, termen de negăsit în Dex și tradus prin iluzie pareidolică - tip de iluzie vizuală patologică, apărând de obicei pe un fond modificat al conştiinţei şi care constă din luarea drept oameni sau fiinţe fantastice a unor figuri, ornamente de pe ziduri, covoare, tavan, flacără etc. sau  perceperea unor stimuli externi (în genere imagini, uneori sunete) ca fiind semnificativi și interpretați precum obiecte familiare, cunoscute.

            ...Deci – ceea ce o lume vede ca sfere încrustate ecuatorial cu trei linii paralele reprezintă, de fapt, o iluzie vizualăpatologică (o afectiune psihică!) de care sunt scutiți – ce împrejurare! – cei care susțin originea naturală a obiectelor. Față de asemenea raționament, este rezonabil să ne întrebăm asupra seriozității autorului care îl folosește...

            În fine: am alocat un spațiu poate prea amplu acestei din urmă argumentări, deoarece ilustrează, în sens mai larg, un procedeu des întâlnit în negarea evidenței unor situații ori scene percepute de oameni instruiți și normali psihic, atunci când situațiile respective nu trebuie confirmate: „Ești sigur că e chiar ceea ce vezi?”

 

            Cu acestă notă ilustrativă pentru mijloacele de a înclina balanța convingerii într-o chestiune controversată, se încheie acest exercițiu de imaginație.


Alte articole din aceeasi categorie:

„Fuziunea la rece” - p2

„Fuziunea la rece” - p1

”Trăim” într-o realitate virtuală? P2

fuziunea-la-rece---p2
fuziunea-la-rece---p1
traim-intr-o-realitate-virtuala-p2

Adaugă un comentariu




Încarcă alta imagine

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza