Şi eu am fost la Alba Iulia!

Publicat: 30 Noiembrie 2015
si-eu-am-fost-la-alba-iulia
trimite pe mail

 

„Cât veţi trăi veţi mărturisi cu mandrie: Şi eu am fost la Alba!” li se adresa episcopul Iuliu Hossu, miilor de participanţi la marele act al Unirii de la 1 decembrie 1918.

Orator deosebit, episcopul Iuliu Hossu nu doar a citit Rezoluţia Marii Adunării, dar a şi cuprins-o într-un discurs memorabil

 „Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare: Ne unim pe veci cu Ţara Mamă, România!” declara episcopul în faţa acelei mari adunări.  „Cea mai mare dintre manifestările suveranităţii naţionale, nu  numai prin covârşitoarea mulţime care a luat parte la ea, dar prin însufleţirea şi demnitatea cetăţenească ”, după cum inspirat nota istoricul Ioan Lupaş.

La aproape un secol de la acel măreţ eveniment, martorii lui direcţi au dispărut.

 Se mai păstrează doar mărturiile de arhivă. Mărturii scrise, dar şi câteva mărturii orale, înregistrări pe bandă magnetică, cu un mare impact emoţional

Între ele o înregistrare cu Lucia Mihaly, fiica academicianului Ioan Mihaly de Apşa.

Interviul cu Lucia Mihaly, l-am înregistrat în 25 mai 1993,  la Sighetu Marmaţiei, în ziua în care Lucia Mihaly împlinea 90 de ani.

Născută în 1903, Lucia Mihaly era unul din cei 12 copii ai lui Ioan Mihaly de Apşa,   prim jurisconsult al Maramureşului, istoric, membru corespondent al Academiei române din 1901, preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Român.

 O fiinţă modestă şi firavă ca aparenţă, Lucia Mihaly dobândise de la cei din neamul său, neamul Mihălenilor,  o mare tărie de caracter, hotărâre şi dârzenie. Şi un puternic simţ al dreptăţii.

Străbunicul său, Gavril Mihaly, se aflase,  la 1861, printre cei 10 nobili români, deputaţi în parlamentul din Pesta care cereau ştergerea oricăror privilegiilor bazate pe naştere, deşi familia sa  făcea parte din nobilimea românească, maramureşeană cu  sute de ani  de vechime atestată prin diplome.  Pentru că aşa era drept.

Academicianul Ioan Mihaly de  Apşa a întocmit lucrarea Diplome maramureşene din secolul al XIV-lea şi al XV-lea, premiată în 1900 de Academia română. Lucrare despre care Nicolae Iorga afirmase că, “ fără diplomele lui Ioan Mihaly de Apşa nu se poate scrie istoria românilor”, iar Lucia Mihaly ţinea cu mândrie să reamintească această apreciere

Academicianul Ioan Mihaly nu a apucat să vadă înfăptuită Marea Unire. Dar, familia sa s-a implicat puternic în activitatea de pregătire a marelui act al Unirii.

Iuliu Maniu  i-a trimis doamnei Mihaly, în perioada premergătoare marii adunării de la Alba Iulia, prin fiul său, Longin Mihaly, student la Cluj, un tricolor. Pe acest drapel Lucia Mihaly a cusut stema României.

“Cu fratele duceam drapelul la piaţă. Acolo, au venit delegaţii din fiecare sat. Şi pe drapelul meu au făcut jurământul. Şi a spus fiecare că nu se vor întoarce fără rezultat. Au plecat delegaţii la Alba Iulia, şi fratele meu ducea drapelul împreună cu Ilie Lazăr, cu care venise de la Cluj, unde erau amândoi studenţi la Drept…”

Tratatele încheiate după primul război mondial au consfinţit întregirea teritorială a României. Totuşi, anumite teritorii locuite de români, între ele şi o parte a Maramureşului istoric, incluzând şi Apşa, locul de baştină al familiei Mihaly, au rămas în afara graniţelor statului naţional român.

Semn că bine merita de la patrie, în perioada interbelică, la Sighet, în amintirea lui Ioan Mihaly a fost ridicată o statuie, un bust  în bronz.

Dar, în perioada comunistă bustul din bronz al academicianului  Ioan Mihaly a fost topit.

Apreciată de românii simplii  pentru patriotismul său luminat, respectată de adversarii politici maghiari, familia Mihaly , a fost tratată de autorităţi comuniste ca un duşman periculos.

Casa li-a fost confiscată. Lucia Mihaly şi-a pierdut serviciul. Doar după foarte multe insistenţe a reuşit să obţină o muncă necalificată.

 “ Acolo unde am avut dreptate, nu m-am lăsat!”, spunea Lucia Mihaly.

Ea a crezut neclintit în valorile tradiţionale pe care le-a  cunoscut în familie, le-a promovat şi  le-a apărat.

În familia Mihaly,  familie înstărită, dar nu foarte bogată, a existat mereu această idee: că datorează ceva celorlaţi. Prin averea deţinută nu s-au simţit superiori altora, ci responsabili pentru ei. Pentru că au ştiut că dacă au ajuns la lumina cărţii  şi la un alt mod, mai înalt spiritual de a înţelege lumea se datorează şi  muncii trudnice a altora.

În 1990,  tot la Sighet, în memoria lui Ioan Mihaly a fost înălţată o altă statuie, din marmură, de data aceasta.

Mai mult decât statuile însă, există ceva ce poate dăinui mai trainic în sufletul oamenilor, în memoria colectivă : amintirea acelor înfăptuiri care au dus nu doar la afirmarea unui popor, dar mai ales la sporirea conştiinţei şi demnităţii lui naţionale.

 Un astfel de moment  de graţie în viaţa naţiunii române a fost 1 decembrie 1918.

 

Realizator, Virginia Călin


Alte articole din aceeasi categorie:

Noi suntem istoria

„Am pus steagul românesc pe primăria din Cernăuţi”. Ilie Lazăr

Am fost martor la foarte multe in acest Radio…

noi-suntem-istoria
-am-pus-steagul-romanesc-pe-primaria-din-cernauti-ilie-lazar
am-fost-martor-la-foarte-multe-in-acest-radio

Adaugă un comentariu




Încarcă alta imagine

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza