STORYmania, o serie de documentare originale luna februarie 2015

Publicat: 2 Februarie 2015

trimite pe mail



Joi, 26 februarie 2015

PSIHANALIZA IN ROMANIA În România psihanaliza există de la începutul secolului trecut, atât prin rezonarea cu ideile occidentale, cât și prin manifestări și contribuții specifice în cultura noastră, inclusiv în practică. Primii terapeuți psihanaliști au fost, prin forța vremurilor, autodidacți. În anii comunismului, psihanaliza a ajuns plasată într-un fel de semilegalitate, reușind, astfel, să își urmeze drumul. Instituțional a început să se exprime din februarie 1990, moment care a adus eliberarea ei din restricțiile dictatoriale, dar și o responsabilizare pentru formarea noilor generații de psihanaliști, cu toate rigorile. Psihanaliza există acum în România și se simte bine. Se simte bine pentru că lucrează clinic bine în spațiul de manifestare profesională autentică, se simte bine pentru că pacienții cresc. Efectele nu le vedem imediat pe ecranele din piața publică. Le luăm cu noi acasă, la serviciu, în metrou, în toate spațiile vieții. Psihanaliza este o intervenție psihologică, până la urmă. STORYmania de astazi vă aduce un decupaj din prezentul psihanalizei românești, cu unele amintiri din trecut și cu un link către mâine.

UN DOCUMENTAR DE DANIELA VASILE



Miercuri, 25 februarie 2015 - fertilizare in vitro cu trei parinti genetici

In urma votului de ieri din Camera Lorzilor, 280 - ”pentru” și 48 - ”impotrivă”, Marea Britanie a devenit prima țară din lume care va permite fertilizarea in vitro folosind tehnica donării mitocondriale in care vor fi implicate trei persoane (simultan): un tată biologic, o mamă biologică și o mamă donatoare de ADN mitocondrial.

Redactor Corina Negrea.




Marti, 24 februarie 2015


DRAGOBETE Semnele se arată deja. În curând iarna se va sfârși. Tot ceea ce se petrece în jur ne confirmă aceasta.În vremurile de demult, oamenii știau să citească semnele naturii, puteau să inteleagă ceea ce le spuneau plantele, păsările. O parte din această zestre arhaică s-a transmis peste generații și s-a păstrat până în prezent sub formă de datini și obiceiuri ce au la bază ciclicitatea, schimbarea anotimpurilor. Dintre acestea, Dragobetele este sărbătoarea care ne vorbește despre venirea primăverii, despre reînnoire și despre dragoste.

UN DOCUMENTAR DE LIDIA LAIC


Luni, 23 februarie 2015

 RADIOAMATOR. Ham radio. Nu, nu este cineva pasionat să colecţioneze aparate de radio şi nici nu construieşte neapărat. E drept că, dacă eşti radioamator, eşti puţin şi colecţionar şi constructor. Eşti şi sportiv, radioamatorismul fiind considerat sport. O definiţie succintă însă ar fi aşa: radioamatorul este o persoană care comunică prin intermediul staţiilor de emisie-recepţie. Radioamatorii nu fac emisiuni radio la microfon, informaţiile schimbate rezumându-se la starea vremii şi la starea aparatelor folosite. Nu îşi ştiu numele, decât rareori, pentru că se ştiu după indicative – indicativul care îi corespunde României este YO – şi sunt cunoscătorii ai limbajului Morse. Casele lor sunt transformate în nişte altare bizare, cu aparate de radio puse peste aparate peste aparate şi visul fiecăruia este o „fermă de antene”.

UN DOCUMENTAR DE ELENA VLADAREANU



Joi, 19 februarie 2015

Festivalul Chinezesc al Primaverii, cunoscut si ca Anul Nou Lunar, are mai mult de 4000 de ani de istorie. Durează 15 zile la rând, adică de la Luna Nouă până la Lună Plină, când are loc Festivalul Lanternelor. Potrivit calendarului chinezesc, trecerea de la Anul Calului la cel al Caprei sau al Oii de lemn are loc in 2015 în noaptea de 18 spre 19 februarie și trebuie să îi găsească pe toți chinezii împreună cu familia lor. Pentru ca Festivalul Primaverii celebreaza in primul rand familia. Astazi va vom spune povestea Anului Nou Chinezesc sau a Festivalul Chinezesc al Primaverii, o poveste veche de milenii, impreuna cu Yang Mengya si Bao Shengjie , profesoare la Institutul Confucius din Bucuresti.Traditii, legende, superstitii, obiceiuri culinare, tabuuri MADE IN CHINA intr-un documentar de MARIA ANDRONACHE SI ANCA MATEESCU



Miercuri, 18 februarie 2015

Dragoste romantică, artistică, erotism, obiceiuri, mentalităţi, fantastic, imposibil, muzică. Pentru Storymania - un documentar inspirat dintr-un proiect Dimineata crossover si Editura Casa Radio, pe o temă greu de manevrat, care pune pe oricine în dificultate, pe tărâmul căreia ne simţim vulnerabili, dar despre care credem că ar trebui să se vorbească deschis. Cu dragoste.

UN DOCUMENTAR DE MARIA BALABAS (PARTEA A II A )



Marti, 17 februarie 2015

Dragoste romantică, artistică, erotism, obiceiuri, mentalităţi, fantastic, imposibil, muzică. Cu toţii suntem influenţaţi de dragoste şi intrăm pe teritoriul celor mai ascunse forţe interioare când ne îndrăgostim. Nimeni nu stie să dea sfaturi despre cum să i te adresezi iubitei sau iubitului. Pentru Storymania - un documentar inspirat dintr-un proiect Dimineata crossover si Editura Casa Radio, pe o temă greu de manevrat, care pune pe oricine în dificultate, pe tărâmul căreia ne simţim vulnerabili, dar despre care credem că ar trebui să se vorbească deschis. Cu dragoste.

UN DOCUMENTAR DE MARIA BALABAS



Luni, 16 februarie 2015

NOMEN EST OMEN. O sintagmă celebră dar și denumirea sub care mai mulți artiști cântă de două decenii. Acești oameni, indrăgostiți de frumusețea eroică a epocii medievale readuc în zilele noastre, prin cântec, vremurile de odinioară. Nomen est omen a luat ființă acum 20 de ani și de atunci este prezentă la importante festivaluri de artă medievală din țară și străinătate. O trupă de muzicieni cu totul aparte, care reînvie ritmuri și sonorități auzite odinioară la curțile nobiliare. Despre începuturi, despre realizări și momente frumoase ale formației dar și despre problemele vieții de muzician, ne vorbește Mihai Plămădeala, critic muzical, instrumentist și lider al formației Nomen est omen.

UN DOCUMENTAR DE LIDIA LAIC



Joi, 12 februarie 2015

MUZEUL RELATIILOR DESTRAMATE Exista de cativa ani. In Zagreb, Croatia. Este singurul muzeu din lume care expune obiecte legate de povestile de iubire ale unor oameni obisnuiti. Un topor folosit pentru a distruge mobila fostei iubite, o perucă roşcată din New York şi portjartiere din Sarajevo. Gasesti in acest muzeu al inimilor frante fel de fel de lucruri: un pitic de gradina, o rochie de mireasa, un test de heroina, un suport de hartie igienica. Fotografii, carti, scrisori. Inregistrari audio si video. Ascultati astazi o poveste despre oameni pe care ii lasi in urma pentru ca nu ai de ales si amintiri pe care le iei cu tine pentru ca nu merita sa le stergi.

UN DOCUMENTAR DE IULIA BLAGA.


Miercuri, 11 februarie 2015

"Livrând Dragoste"


A scrie și a trimite scrisori în maniera clasică. Acum, în era tehnologiilor digitale, când totul se face printr-un simplu clic, pare un lucru demodat. Și totuși, nimic nu se compară cu senzația pe care o ai atunci când ții în mână un plic nedesfăcut. Și de-abia aștepți să deschizi scrisoarea, pentru ca vorbele așternute pe hârtie să ți se dezvăluie una după alta, compunând un mesaj, o întâmplare, o poveste pe care cineva care s-a gândit la tine, a vrut ca tu să o afli. Din păcate, în ziua de azi nu se mai scriu scrisori. Sîntem ocupați, grăbiți, alergăm prin lume și prin viață dintr-un loc în altul și nu găsim câteva minute pentru a așterne gânduri frumoase pentru o persoană specială. Vremea scrisorilor de dragoste, parfumate, păstrate într-o cutie și legate cu o fundă colorată a apus din păcate. O tânără din zilele noastre, din agitatul și grăbitul secol 21 a simțit nevoia să ofere oamenilor o clipă de răgaz. Loredana Munteanu de la Arta nu Mușcă a demarat un proiect prin care toți cei care simt și vor să transmită sentimentele frumoase pot să le materializeze, fără efort, prin scrisori.

UN DOCUMENTAR DE LIDIA LAIC


Marti, 10 februarie 2015

De la ICAR la turistii spatiali.

UN DOCUMENTAR DE CORINA NEGREA. (Reluare din 9 OCTOMBRIE)


Luni, 9 februarie 2015

CRIMA SI PEDEAPSA. Pedeapsa cu moartea se mai aplică și în zilele noastre, în peste 40 de țări din întreaga lume.
În funcție de legile fiecărei țări în parte, cei găsiți vinovați sunt uciși pentru comiterea de crime, sau viol, pentru spionaj sau înaltă trădare. Sunt însă tări care condamnă oameni la pedeapsa capitală pentru adulter, incest, trafic de stupefiante sau corupție.
În țara noastra, pedeapsa cu moartea a fost interzisă prima dată, odată cu adoptarea Constituției din 1866. În 1938 a fost reintrodusă, iar comuniștii veniți la putere după război au menținut-o. Ultimele persoane condamnate la moarte si executate în România au fost soții Elena și Nicolae Ceaușescu, în 7 ianuarie 1990 pedeapsa capitală fiind abolită. Cine militează astăzi pentru abolirea pedepsei cu moartea? Care sunt argumentele celor care spun că ar trebui pastrată? Care sunt implicațiile etice în această problemă? Sunt câteva întrebari la care GEORGE GALEA încearcă să raspundă, într-un documentar marca Radio Romania Cultural. Documentarul conține, de asemenea, un interviu în exclusivitate cu Joaquin Jose Martinez, primul european nevinovat, eliberat din ”culoarul morții” din Florida, Statele Unite ale Americii.


Joi, 5 februarie 2015

IUSTIN CAPRA ”Mintea care ar fi putut schimba România”.

Așa era numit, într-un articol apărut în primăvara anului trecut pe adevărul.online cel mai cunoscut inventator român, cel care obținea, la Salonul de la Geneva, în 2008, premiul "Ifia Eco" pentru cea mai bună invenţie ecologică, Triciclul electric sau hibrid, Diploma Salonului Internaţional de invenţii de la Geneva, Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Inventică Pro Invent 2009-Cluj-Napoca, Premiul Arca 2007 pentru întreaga activitate.

Iustin Capră, binecunoscut si pentru rucsacul zburător dar și pentru cea mai mică mașină din lume - Soleta (cu un consum de 0.5l/100km), pentru primul rachetonaut, automobilul cu motor de avion VIRGILIUS a construit si maşini nepoluante cu mult înainte ca moda ”eco” să erupă , mașini fără volan şi fără pedalier, cu comenzi făcute de la un buton de pe carcasa fotoliului.

A fost inginer şi a lucrat ca ofiţer de aviaţie, locuia în judeţul Prahova, în satul Filipeștii de Pădure, acolo unde s-a născut și în planurile sale n-a intrat niciodată plecarea din România. ”Eu am ales să emigrez în România”, declara într-un interviu pentru Radio România. Lui Iustin Capră îi va fi dedicată și ediția de astazi a emisiunii STORYMANIA realizata de CORINA NEGREA


Miercuri, 4 februarie 2015

MUZEUL CULTURII ROMILOR din BUCURESTI ( reluare din 11 decembrie)


Trăiesc lângă noi de sute de ani, dar continuă să fie străinii de care ne temem. Străinii pe care îi demonizăm pentru că: nu se integrează, pentru că nu se lasă educaţi, pentru că, pe scurt, sunt diferiti. Ba, mai mult, cea mai mare teamă identitară a multor români este să nu fie confundaţi – mai ales în afară, mai ales de străinătatea vestică la care aspiră – cu ei, cu romii. Pentru cine ar trebui să-şi deschidă porţile mai întâi un muzeu al romilor: pentru noi, majoritarii, care nu ştim nimic sau mai nimic despre ei, sau pentru ei, minoritarii, săraci şi marginalizaţi, care nici ei nu-şi mai ştiu tradiţiile, originile, pierduţi cum sunt în lupta tot mai crâncenă a existenţei?

UN DOCUMENTAR despre ROMI şi MUZEUL ROMILOR din BUCURESTI realizat de ELENA VLADAREANU



Marti, 3 februarie 2015

“BULLYING”


Glume răutăcioase, jigniri, amenințări și chiar violență fizică. Un incident început ca o joacă de copii scapă de sub control și se sfârșește prost. Poate ați auzit despre o astfel de întâmplare. Poate ați fost martori la o astfel de scenă. Poate ați trăit chiar voi așa ceva. Bullying este un termen provenit din limba engleză dar care este întâlnit în întreaga lume, în special în mediul școlar. Comportamentul agresiv repetat și intenționat, lovirea sau jignirea cuiva, amenințările sau folosirea forței în scopul de a te impune în fața unei alte persoane. Lucruri care se întâmplă cel mai adesea în recreații, în clasă sau pe coridor, în curtea școlii, pe terenul de sport ori în drumul spre casă. Practici abuzive, cu urmări negative pe termen lung asupra celui agresat, asupra victimei. “Aleg să mă implic. STOP Bullying.” este un proiect pe care Asociația Spring îl derulează în mai multe școli din București. Pentru a-i informa pe copii, pentru a preveni comportamentul abuziv și pentru a încerca stoparea acestui fenomen.

Un documentar de LIDIA LAIC




Luni, 2 februarie 2015

În numele lui Brâncuși. Pe urmele unui mit (Reluare din 9 decembrie)


Discursul contemporan despre marele sculptor român, care a schimbat cursul artei secolului XX, evoluează, aproape odată cu fiecare zi, către noi direcții. Îl regăsim în publicitate, îl întâlnim în discursul Bisericii Ortodoxe, în cel despre hobiți și despre yoga. Osemintele lui Brâncuși trebuie aduse în România – așa a sunat o campanie care vorbea despre nevoia repatrierii simbolice a artistului, conform unei dorințe pe care acesta se pare că ar fi avut-o. Pe de altă parte, arta contemporană se hrănește din moștenirea lui Brâncuși, un artist care fascinează și creează încă noi forme vizuale, atât în sculptură, cât și în arta video ori în performance. Brâncuşi e un operator, o parolă magică. Mitologizarea, patologică sau ironică, întotdeauna însă cu substrat identitar, nu se va opri niciodată. În numele lui Brâncuși pare că totul este posibil. Istoricul de artă Ioana Vlasiu analizează fenomenul Brâncuși, alături de artista Alexandra Croitoru. Lor li se alătură vocea curatorul austriac Nicolaus Schafhausen, dar și vocile din fonoteca Radiodifuziunii, precum cea a Miliței Petrașcu ori a lui Petre Pandrea.

Un documentar de DARIA GHIU


Alte articole din aceeasi categorie:

Minimegastar luna septembrie 2015

Espresso de week-end de vacanta luna septembrie 2015

Polemici elementare luna septembrie 2015

minimegastar-luna-septembrie-2015
espresso-de-week-end-de-vacanta-luna-septembrie-2015
polemici-elementare-luna-septembrie-2015

Adaugă un comentariu




Încarcă alta imagine

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza